Rezultatele proiectului Autism Voice Line & House for Ukraine în doi ani de activitate

Autism Voice, cel mai mare ONG de specialitate din România în probleme de sănătate mintală, îi ajută pe refugiații ucraineni încă din primele zile de la declanșarea războiului. În cooperare cu Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), organizația derulează proiectul Autism Voice Line & House for Ukraine. Iată rezultatele obținute în cei doi ani de la începerea activităților.

2022: adaptarea la situații de neimaginat

Proiectul a început în martie 2022 cu un call center la care specialiștii ofereau consiliere de prim ajutor psihologic (PFA), pentru sindromul de stres posttraumatic (PTSD), sfaturi pentru părinții copiilor cu tulburări psihice și informații utile familiilor traumatizate, fugite din calea războiului ce păruse până atunci de neimaginat.

Între refugiații ucraineni erau mai multe mame cu copii cu autism, care nu aveau unde să locuiască. În aprilie ONG-ul a închiriat o casă cu șapte dormitoare unde le-a asigurat cazare, terapie și tratament.

Prezența specialiștilor a trebuit să crească atât fizic, cât și online. Autism Voice a înființat grupuri cu responsabilități distincte: de evaluare, psihoterapie și socializare pentru copiii cu autism, de consiliere pentru îngrijitorii lor, de ajutor logistic și obținerea documentelor medicale pentru familiile în tranzit și respectiv asigurarea cazării, hranei și asistenței pentru cazurile sociale.

Dincolo de afluxul tot mai mare de oameni năpăstuiți și măsurile anti-COVID care îngreunau munca specialiștilor, o mare problemă era bariera de limbă. În august 2022 Autism Voice a reușit să angajeze doi terapeuți vorbitori de ucraineană. Cu ajutorul lor eficiența proiectului a crescut și au putut fi luați în îngrijire mai mulți refugiați decât erau prevăzuți inițial.

În 2022 proiectul a ajutat 485 de refugiați ucraineni cu probleme neuropsihice: 80 de copii mici (0-4 ani), 131 de copii (5-17 ani), 211 adulți (18-59 ani) și 63 de seniori (cu vârsta de 60 de ani și peste).

2023: rezultate mai bune pentru mai mulți beneficiari

O schimbare binevenită a fost implicarea plină de devotament a unor foști beneficiari, care au început să ajute ca translatori. Munca terapeuților a devenit mai eficientă, ceea ce a permis extinderea proiectului și la alți refugiați. Numărul activităților de grup a crescut și alături de beneficiarii ucraineni au participat tot mai mulți copii și părinți români. Efectele terapeutice au depășit așteptările.

Specialiștii i-au învățat pe părinții copiilor cu autism cum să gestioneze situațiile acasă și în comunitățile unde și-au găsit refugiul, lucru esențial pentru cei stabiliți în zone fără acces la servicii specializate. În plus, proiectul și-a atins obiectivul de integrare școlară prin instruirea cadrelor didactice: la finalul anului trecut 150 de dascăli din România aveau la clasă copii ucraineni cu tulburări neuropsihice.

În 2023 Autism Voice Line a ajutat 804 de ucraineni cu probleme psihice: 103 copii mici (0-4 ani), 150 copii și adolescenți (5-17 ani), 498 adulți (18-59 ani) și 53 seniori (60 ani+). La casa pusă la dispoziție de Autism Voice au primit cazare și tratament 21 de ucraineni: 5 copii mici, 6 copii și adolescenți, 7 adulți și 3 seniori.

Ca unic coordonator al proiectului, Autism Voice le este recunoscător zecilor de voluntari români și ucraineni, sponsorilor, donatorilor, colaboratorilor persoane fizice, ONG-urilor, lucrătorilor din DGASPC și din alte instituții publice pentru fiecare contribuție la recuperarea persoanelor cu probleme neuropsihice. Autism Voice adresează mulțumiri speciale Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, care a făcut posibil proiectul și continuă să-l susțină.

Ajută și tu!

Anca Dumitrescu, președintele Autism Voice, a precizat că asociația are diverse programe destinate copiilor sau adulților, români sau ucraineni, iar doritorii pot alege pe care să-l susțină. Companiile pot ajuta prin programe de CSR sau alocând cota deductibilă de 20% din impozit, iar cetățenii pot dona 2 euro pe lună trimițând un SMS la 8844 cu textul VOCE sau pot direcționa formularele 230 în beneficiul asociației.

Mai multe detalii despre proiectele Autism Voice și modalitățile de susținere pot fi găsite accesând site-ul: autismvoice.ro/implica-te/

Asociația Autism Voice a fost înființată în 2008 cu misiunea de a forma și de a oferi specialiști instruiți în recuperarea și integrarea copiilor cu tulburări din spectrul autist sau comportamentale. ONG-ul operează două centre de terapie și Institutul Autism Voice, prin care derulează programe de diagnosticare, evaluare, terapie, consiliere și instruire parentală, de integrare socială, cursuri de formare pentru specialiști și cadre didactice. După primul an de activitate, Institutul Autism Voice a câștigat Premiul Cetățeanului European 2023 pentru programele sale de îngrijire a copiilor și adulților cu probleme de sănătate mintală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *