MISE EN PLACE – Un concept gastronomic nou, inspirat din bucătăria franțuzească

Mise En Place este un concept gastronomic elegant și practic, inspirat din bucătăria franțuzească menit să fie o alternativă interesantă și, de ce nu, incitantă, pentru aproape toate mesele din zi. Cine nu își dorește să îi fie livrat la ușă un Charcuterie box perfect pentru o cina romantică?

Povestea Mise En Place începe cu Andreea Gherasim, cea care a dezvoltat proiectul și care acum oferă cadouri personalizate, cadouri corporate, box-uri de mic dejun, prânz sau cină, cheese baruri pentru evenimente, setup-uri acasă pentru cină și tot ce ai nevoie pentru o întâlnire romantică care să impresioneze. În plus, dacă vrei și o sticlă de vin bun, care să meargă perfect cu bunătățile selecționate special pentru tine, există posibilitatea să o comanzi tot de pe site-ul www.miseenplace.ro

“Mise En Place este gândit ca un concept gastronomic nou, elegant și practic, care să țină pasul cu nevoile oamenilor și lipsa tot mai acută a timpului. În această perioadă grea, plină de restricții, când cina la restaurant nu mai este la fel de sigură ca până acum, Mise En Place aduce un suflu nou și le oferă oamenilor o alternativă sigură și delicioasă. Când am creat conceptul Mise En Place, am preluat din arta Charcuterie echilibrul dintre savoarea și textura ingredientelor. L-am îmbinat atent cu măiestria de a pune împreună și a aranja ingredientele într-o estetică armonioasă.“ – Andreea Gherasim, owner Mise En Place

Considerat un meșteșug culinar important încă din secolul al XV-lea, charcuterie era magazinul specializat care vindea confituri, foie gras și selecții de mezeluri pe care charcutierii le atârnau în geam pentru a atrage clienții. Înainte de a fi inventate frigiderele, erau folosite o mulțime de metode pentru a prepara carnea astfel încât aceasta să poată fi comercializată și consumată vreme îndelungată. Tehnic vorbind, termenul de charcuterie era utilizat pentru a descrie arta culinară de a pregăti diverse mezeluri și de a le prezenta în diverse moduri.

În zilele noastre, charcuterie înseamnă un concept de servire care aduce împreună deopotrivă frumusețea și deliciul, cu scopul de a servi mâncăruri desăvârșite servite elegant.

Charcuterie nu mai înseamnă de multă vreme doar mezeluri, acum carnea este acompaniată de brânză, legume, biscuiți, pâine prăjită, pâine artizanală, fructe și sosuri.

Charcuterie este una dintre cele mai la modă mișcări gastronomice, iar Mise en Place o face posibilă rapid la tine acasă, la companie, în dar unei persoane dragi, cu un simplu telefon sau mesaj. Mise en Place este un concept simplu și rafinat menit să ușureze viața și să aducă un strop de culoare și bucurie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *