Surpriza editorială a lui 2021 la Bookzone

Despre sensul vieții cu Mihai Morar și Părintele Necula

Oamenii au nevoie de bine, de exemple, de cuvinte prietenești și de sens. Aceasta este lecția pe care o putem învăța cu toții din succesul noii cărți lansate de vedeta Radio Zu Mihai Morar și de Părintele Constantin Necula.

Despre sensul vieții cu Mihai Morar și Părintele Necula este cea mai bine-vândută carte lansată de editura Bookzone în 2021, cu peste 10.000 de exemplare vândute în primele 24 de ore. Primul tiraj a fost deja epuizat și cel de-al doilea este în pregătire, pentru a ajunge cât mai repede la cititori. Este un debut mai mult decât promițător având în vedere evoluția pieței de carte din România, unde un tiraj mediu de 3000 de exemplare este epuizat în 3-5 ani.

Primii cititori ai cărții au fost bineînțeles doi apropiați ai celor doi autori, care au lăsat și o scurtă recenzie pentru carte: Daniel Buzdugan, co-prezentatorul matinalului Morning Zu, și prezentatorul TV Dan Negru.

„Cărțile sunt televizorul oamenilor deștepți și mă bucură atunci când cineva mai construiește și astfel de televizoare. Părintele Necula și Mihai par să vină din lumi pe cât de diferite pe atât de apropiate și, cum amândoi îmi sunt apropiați, sunt sigur că veți găsi în rândurile scrise de ei și voi, apropierea.

Toate cărțile, oricare ar fi ele, au măcar un cuvânt despre iubire. Despre asta e cartea lor. Pentru că cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire (I Ioan 4,8).” – Dan Negru

„Mă bucur că Părintele Constantin Necula face parte din lumea lui Mihai Morar!

Abia aștept cartea, pe care o vreau neapărat cu autografe și cu două gânduri din partea amândurora, îmi sunt dragi și îmi sunt prieteni. Într-o lume în care se vorbește în gura mare doar despre tehnologie, avem nevoie și de un mic manual care să știe cum «să tacă» despre frumusețea veșniciei sufletului. ” – Daniel Buzdugan

O carte care unește

Mihai Morar și Părintele Necula sunt două personalități diferite, din lumi diferite, care însă au reușit să se întâlnească și să se înțeleagă, unite de aceeași încredere în puterea oamenilor de a construi o lume mai bună și de a oferi un sens vieții lor.

Despre sensul vieții este într-adevăr o carte care unește. Deși abordează întrebări dificile care polarizează societatea în ultimii ani, răspunsurile cuprinse între pagini ne invită pe fiecare dintre noi să privim dincolo de tot ceea ce ne separă și să ne concentrăm pe ceea ce ne leagă: omenia și speranța.

Cartea se adresează tuturor cititorilor indiferent de religie, statut social, vârstă sau alte diferențe aparente care ne despart și ne îndepărtează unii de alții.

„Nu este o o carte despre credință, despre știință, ci e o carte despre ființă.” – Mihai Morar

O bucurie care merită împărtășită

Volumul pledează cu emoție pentru o reîntoarcere la valorile autentice și la gesturile simple pline de bunătate. Astfel, este firesc ca bucuria primirii unui dar mult-așteptat să fie însoțită de bucuria de a dărui. Atât Mihai Morar, cât și editura Bookzone și Părintele Constantin Necula au anunțat că doresc să folosească o parte din fondurile încasate din vânzarea cărții în scop umanitar.

Mihai Morar este un cunoscut om de radio și prezentator TV, unul dintre realizatorii matinalului Morning Zu. El este un pasionat căutător de răspunsuri, fie că este vorba despre răspunsurile amuzante ale ascultătorilor Radio Zu sau de răspunsurile atent cumpănite ale celor pe care îi intervievează în cadrul podcastului Fain și Simplu. Fiecare răspuns are valoarea sa și poate deschide calea către noi întrebări.

Părintele Constantin Necula este preot ortodox, doctor în teologie și profesor universitar la facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. Părintele a scris numeroase volume de predici, de studii și articole, dar și cărți destinate copiilor și tinerilor. A publicat studii în română, franceză, italiană și germană și a participat la peste 150 de conferințe în țară și în străinătate. Părintele Necula are o activitate cu adevărat impresionantă, și este îndrăgit de public pentru modul nonconformist și accesibil în care reușește să transmită mai departe bogăția de cunoaștere și înțelepciune acumulată în decursul anilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *