Ultima doamna Parrish
de Liv Constantine (pseudonimul a doua surori: Lynne si Valerie Constantine)
este o carte de un farmec aparte si o lectie despre aparente, despre invidie si tradare, despre rabdare si motivatie, despre abuz si relatii disfunctionale, dar poate mai ales despre cum sa profiti la maximum de o situatie rea. Un thriller psihologic foarte bine construit, o poveste antrenanta si absolut credibila, cu personaje pe care le indragesti si care iti raman in suflet mult dupa ce ai terminat de citit cartea.
Daphne si Jackson Parrish formeaza familia perfecta. Sunt bogati, au o casa grandioasa, doua fetite dragalase si dupa atatia ani el inca o soarbe din priviri. Insa nimic nu este ceea ce pare a fi.
Amber Patterson este o tanara care aspira la viata de lux perfecta. Aparent o intamplare face ca Amber sa o cunoasca pe Daphne la sala de sport si se infiltreaza rapid in viata acesteia, in grupul ei de prietene, in asociatia pe care o conduce si in familia ei. Amber o invidiaza nespus de mult pe Daphne, isi doreste sa fie in locul ei si este capabila de aproape orice pentru a-si indeplini obiectivul.
Amber este ambitioasa, vicleana, mincinoasa si prefacuta. Daphne este melancolica, sensibila, inteligenta – desi initial ne temem pentru naivitatea pe care o afiseaza – si are puterea sa lupte atunci cand este motivata. Fetitele Parrish sunt dragalase. In special cea mica, chiar daca este o alintata cu A mare, este deschisa si fara sa gandeasca prea mult spune tot ceea ce ii trece prin cap. Jackson nu mi-a placut nicio clipa. Milionar, milionar, dar are ceva dubios inca de la inceput, si te face sa ai anumite retineri in ceea ce il priveste.
Ultima doamna Parrish
Amber este personajul care te vrajeste inca din primele randuri. Antrenata in poveste, sub vraja ei, esti dezamagita atunci cand ii afli povestea si motivatia ascunsa. Incepi sa o privesti cu neliniste pe Amber si treci imediat de partea lui Daphne. Te cuprinde furia si iti vine sa urli la ea, sa se trezeasca la realitate. Ai vrea sa fii prietena ei buna, sa o ajuti, dar nu se poate… esti doar o cititoare. Si atunci incepe partea a doua a romanului si afli povestea din perspectiva lui Daphne. Esti surprinsa, dar intelegi… si ramai de partea ei, cel mai probabil. Eu am ramas de partea ei pana la capat, desi nu am anticipat finalul nicio secunda. Oioioiiii, si ce final.
Am admirat-o pe Daphne, i-am apreciat puterea si determinarea, devotamentul si dragostea de copii. Si da, da, de partea lui Daphne chiar si in acel final, o sa vedeti… Si sunt tare curioasa de partea cui ati fi voi si pentru asta va astept raspunsurile in comentarii.
Ultima doamna Parrish este un roman indraznet care merita citit. Mie mi-a placut mult, este senzational, si abia astept urmatoarele titluri din noua colectie Leda Bazaar a Grupului Editorial Corint. O carte recomandata de actrita Reese Witherspoon in clubul ei de carte: ” Invidie, tradare si jocuri de putere… Ultima doamna Parrish este o minunata lectura de evadare din cotidian! In plus, ofera si un final neasteptat!”