Alcool

A fost seara. A fost dimineata. Dar asta a fost demult. 

Asta a fost demult. 

A fost dimineata. A fost seara. Dar asta a fost o singura data. 

A fost. 

A fost Alcool la Teatrul Nottara. Un spectacol in regia lui Mihai Maniutiu. Muzica originala Ada Milea pe versurile lui Ion Muresan (din volumul Cartea Alcool). 

In distributie: Ada Milea, Vava Stefanescu, Ada Navrot, Crenguta Hariton, Ioana Calota, Gabriel Rauta, Alexandru Jitea, Bobo Burlacianu, Alexandru Neagu, Vladimir Ivanov.

 

 

Alcool nu este un spectacol care impresioneaza prin poveste. Iar eu in teatru caut povestea. Dincolo de ceea ce transmit actorii, consider ca povestea are rolul de a intra in sufletul spectatorului si de a-l transforma, intr-un fel, chiar si doar pentru o ora sau doua, cat dureaza spectacolul. Cu toate ca nu m-a impresionat pe mine, spectacolul “Alcool” este interesant si are atatea alte resurse cu care isi poate cuceri publicul. Spre exemplu, m-a fascinat extraordinar de mult decorul. Mi-a placut coregrafia, mi-a placut jocul actorilor si bineinteles, m-a cucerit muzica.

Ioana Calota si Gabriel Rauta s-au aratat foarte expresivi si jucausi. De asemenea, Ada Navrot, Crenguta Hariton si Alexandru Jitea sunt frumosi si carismatici, iar Vava Stefanescu este de-o energie pura. Un titirez care nu isi gaseste locul in aceasta lume provocatoare. Muzicienii aduc un farmec aparte spectacolului. Ada Milea, Bobo Burlacianu, Alexandru Neagu si Vladimir Ivanov sunt vocile care te poarta in aceasta calatorie prin universul alcoolului.

 

Spectacolul lasa deschisa calea pentru orice interpretare. Fiecare spectator este liber sa citeasca orice mesaj simte ca ii transmite lui acest spectacol. Nu exista mesaj corect sau eronat, exista doar mesaj unic. Pentru ca fiecare spectator este unic. Pentru mine, mesajul a fost mai mult un avertisment. Ceva gen: ai grija sa nu ajungi vreodata intr-o asemenea poveste tulbure. Totodata, spectacolul m-a determinat sa caut poeziile lui Ion Muresan si sa le citesc. Si cred ca este un lucru extraordinar cand un spectacol face ceva pentru publicul sau si dupa ce acesta a iesit din sala.

„Este duios, violent, turbulent, cetos, naiv, abscons, mistic. De fapt, e un divertisment metafizic”, declara regizorul Mihai Maniutiu.

 

Comments

  1. Pingback: Nottara 70 – mai tanar ca niciodata – Raluca Uluiteanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *